“Tronul”

il descoperise in copilarie, pe un varf de stanca la o inaltime ametitoare deasupra “Franturii”se afla el Tronul. piatra forma exact un tron pe care te puteai aseza si sa admiri sub picioarele tale defileul Crisului. peste deal se ajungea foarte usor la el nu trebuia sa escaladezi stancile. a fost locul lui de recreere, unde de cate ori simtea nevoia sa ramana singur doar el si gandurile lui pleca spre locul acela. i-a marcat intreaga copilarie si chiar si maturitatea, si acum cateodata in momente din acelea ii trece fugar prin gand tronul. mult dupa ce s-a mutat intr-o vizita a mers din nou la tron, s-a asezat si a meditat la viata lui si parca cu regret, plangand, s-a ridicat si a plecat mai departe constient ca tronul ramane acolo inchis bine in memoria lui, in viata lui de alta data, care a ramas doar o amintire.

Criza

si fiindca sunt in pragul unei crize de nervi la adresa lui Base si pedelistilor lui, ascult sfatul unui prieten si ma calmez cu sunetul marii

16 ani

Astazi se implinesc fix 16 ani de cand mama a parasit lumea asta. este un moment de remember pentru mine a vietii mele din care facea parte si mama mea. D-ne cat ii simt lipsa chiar si astazi dupa 16 ani. Te iubesc mami si stiu ca acolo unde esti ti-e mult mai bine dacat in lumea de aici.

Noapte, internet…

Statea pe scaun, in departare se vedeau luminile din zona industriala, intunericul puse de mult stapanire pe oras, el in tacerea care-l inconjura,pierdut parca intr-un spatiu atemporal avea o lume intreaga inaintea lui, lumea de dincolo de calculator, era unul din lucrurile bune ale acestei lumi nebune rau, avea o legatura cu oameni care erau departe, multi le iau de bune acum dar cand se gandea ca acum vreo 25 de ani pentru a tine legatura cu un amic,amica dura saptamani intregi pentru un amarat de schimb de cateva scrisori ca sa nu mai vorbeasca de telefoane, zambeste cand se gandeste ca trebuia sa mearga la posta si pentru a da telefon la matusile lui si in unele cazuri trebuia sa trimita aviz telefonic, chiar oare mai exista o asemenea recipisa la posta, se mai foloseste, gandi el amuzat. acum totul era atat de simplu cel putin din punctul de vedere al comunicarii cu cei de dincolo de ecran,aflati dupa caz la sute de km sau in unele cazuri chiar la mii de km de el, cine si-ar fi inchipuit? si totusi el este aici in unele clipe atat de singur incat se cutremura, osciland dintr-o extrema in alta cand cautand socializarea cu disperare parca cand retragandu-se in carapacea solitarului. momente si momente, de-ar fi sa le puna in borcane pe raft ca si muraturile pe iarna ar fi cam pline rafturile cu fel de fel de trairi de multe ori antagonice.Chinezii au teoria celor doua componente ale fiintei Ying si Yang si cam au dreptate isi spunea in gand.doua lumi se lupta in el, omul un tot unitar ar zice unii dar la a doua privire nu ti se mai pare a fi unitar.uite d-ne ce face un pic prea multa liniste, s-a apucat sa filozofeze de unul singur. dincolo de geam o lume si mii de destine unul mai felurit ca altul, dincoace in spatele monitorului alte destine, el la mijloc un destin intre doua lumi

O zi speciala, ziua mea

astazi implinesc frumoasa sau “urata”, dupa caz, varsta de 42 de ani. la ceas aniversar unii isi fac bilanturi, cati bani, cat au avansat in ultimul an etc.ei si eu o sa fac un bilant dar cel al prietenilor si a celor care in ultimul an m-au cunoscut prin intermediul acestei lumi, a blogosferei. in urma cu un an nu mi-as fi inchipuit ce mi se va intampla, nu aveam cum. e drept ca nu aveam conexiune acasa dar nu eram nici un novice in materie de internet. abia la inceputul anului asta am facut cunostinta cu blogosfera, odata si odata pe Victor si pe Mana trebuie sa-i pun la cheltuiala daca tot i-am ales nasi in botezul meu ca blogger ))) ce zici Mana?. in ultimul an am “cunoscut” oameni de calitate. oameni care gandesc ca mine avem multe in comun, ulterior pe o parte din ei i-am cunoscut si in realitate. stiti ce mi-as dori desi practic e aproape imposibil, sa fim toti adunati intr-o sala la un party. Lucia, Lilick, George, Adi-Nelinistitu, Madalina, Sibilla, Matilda, Flavius, Mana, Victor, Claudiu Lucaci, Razvan Marc, Adi Hadean, Paul din Spania, Dielda, Stefania de la Iasi, Malina de la Radauti. Satmarenii mei Crina, Marian, Ionut-Trexel. de la Constanta Mordechai. sunt multi asa-i si cati mai sunt dar ma opresc aici cu lista. Le trimit tuturor un gand bun. tot ce pot spera ca prieteniile incepute anul asta in blogosfera se vor pastra si in viitor. la multi ani inca odata pentru mine si hai sa ne distram si se ne veselim sperand intr-o lume mai buna, de noi depinde de fiecare in parte cum va fi lumea in care traim. Hai Noroc.
P.S. un gand special pleaca la Iasi pentru Dalila. sa-mi traiesti prietena draga

Vizita (II)

Dimineata se trezi destul de prost dispus, isi comanda in camera un mic dejun, nu avea chef sa coboare la restaurant. dupa ce a mancat, a iesit din hotel,la ora 10 trebuia sa se intalneasca cu cineva la piata Unirii,in mall la etaj1 . ei au ales locatia pentru mai multa siguranta, din cate a inteles de acolo va fi dus la intalnirea cu partenerii romani undeva intr-o vila in apropiere de Bucuresti. a facut doar cativa pasi pe trotuar cand a iesit din hotel si avu sentimentul puternic ca nu era singur, i se aprinse “beculetul”. cine puteau fi? “unchiul Sam”. concurenta care de ceva vreme nu-i slabeau sau serviciile locale. se indoia ca ar fi romanii dar nu era exclus. avea foarte putin timp la dispozitie pentru a scapa de codita. se urca rapid intr-un taxi a mers vreo 2 strazi. cobora la metrou a mers doua statii ,iesi lua din nou se urca in taxi revenind in centrul vechi. dupa atatea manevre credea ca a reusit ca scape dar sentimentul nu-l parasise. se incredea in instictele lui mai mult ca in orice, cine dracu puteau fi de nu a reusit sa scape de ei, se uita in jur, nu-si putea da seama cine era urmaritorul dar era sigur ca inca era pe urmele lui, sa anuleze intalnirea sau sa riste,asta era intrebarea care-l framanta, cauta zonele aglomerate, cu intoarceri bruste in peisaj plecari pe strazi spre niciunde revenirea pe alt traseu,nimic . nu a reusit sa scape sau era doar o presimtire falsa, chiar atat sa se fi ramolit incat se sperie atat de usor ,mai rau ca o baba. hotara totusi sa riste plecand spre mall.

Dupa ce s-a chinuit sa se dea peste cap sa nu fie observat de subiect ,avu sentimentul ca cel din fata a abandonat jocul de-a soarecele si pisica si mergea spre un punct fix. primisera potul de o saptamana, binenteles ca sursa a fost anonima, sursa care i-a informat ca afacerea pe cale sa se puna la punct avea din partea romana persoane importante in stat, afacere binenteles ilegala. stia foarte bine ca dosarul daca era sa existe unul nu putea fi facut public acum, dar avea sentimentul ca trebuia sa actioneze acum pentru a strange dovezi pentru mai tarziu, nu stiau multi de treaba asta.chiar si in institutie nu puteau avea incredere in ceilalti,ei se constituisera o “celula” care vroiau sa-si faca meseria si sa apere tara asta atat cat le statea in puteri si de dusmanii din afara dar mai nou mai ales de cei dinauntru care erau mult mai periculosi. cu gandurile astea si neincetand sa-l urmareasca pe cel din fata au ajuns in piata Unirii.unde strainul intra in vechiul magazin Unirea. La etajul 1 s-a intalnit cu o persoana si cei doi au plecat cu o masina. i-a urmarit pana afara din Bucuresti la o vila din Snagov. pregatind aparatul foto avea sentimentul ca la iesirea celor din vila va avea surprize mari. isi alesese un loc din care , norocul lui putea in mare sa aiba in vizor cam toate imprejurimile vilei, spera din tot sufletul sa nu fie nebuni incat sa stea pana seara cand s-ar fi intunecat iar aparatul cel putin in privinta lor nu i-ar mai fi fost de folos, doar ca ar fi putut urmari o singura persoana ca macar sa nu plece cu mana goala dupa atata efort. intre timp alertase “celula” ca potul este bun , ca ceilalti sa poata face aranjamentele si in institutie pentru ca nimic sa nu respire. se acopereau reciproc, verbal, prin acte cand erau necesare. ii venea sa rada la gandul care tocmai poposise in capul lui,ei erau secretii de la Secret…

Singuratatea

statea afundat in fotoliu cu un pahar de vin in mana si privirea pierduta undeva dincolo de peretii care-l inconjurau. gandurile il napadeau,obosise sa se mai si gandeasca, obosise sa fie altcineva decat era si totusi de ce-l durea atat de tare plecarea ei. plecase fara un cuvant dupa ani de zile in care a facut tot ce-a vrut din el. devenise o umbra a ceea ce a fost.o urma a ei, parca cersind in fiecare zi atentia ei. Se uita in oglinda si de acolo parca il privea un strain,nu se recunostea. ofta adanc ducand paharul la gura sorbi din vin,era de la prima lor aniversare de un an, nu l-a desfacut pana acum. visa atunci ca-l vor desface amandoi atunci peste multi ani cand timpul va fi trecut peste ei,acum.. ce rost mai avea viata fara ea, gandul sa se ridice sa caute in dulapiorul din baie ceva tare care sa-l termine cat mai rapid ii dadea tot mai mult tarcoale, oare ar fi plans?
Isi dorea sa o faca si sa ramana undeva suspendat deasupra lumii sa-i vada reactia cand ar fi aflat ca din cauza ei el a plecat.
Se scutura ca de un vis urat, nu, nu-i va da aceasta satisfactie, chiar de maine va iesi in oras la agaţat, ce crede ea ca nu-si va gasi pe alta ,ca va sta sa planga toata viata de dorul ei.
se scutura patruns pe neasteptate de frig, avea impresia ca moartea venise nechemata, dar nu, se stinsese doar focul din camin.

Într-o zi de primavara (II)

s-au urcat in masina si au plecat in tabla. aveau inaintea lor 80 de ari semanate cu malai.erau şirele trase cu calul dar tot nu era de gluma pentru doi oameni. aveau de sapat cel putin trei zile daca nu patru. si au inceput cu semnul crucii inainte, sa-i ajute Dumnezeu in munca care-i astepta au infipt cu nadejde sapa in brazda.pana pe la ora 9 a mai fost cum a fost ca era cat de cat racoare, dar dupa ce a prins olecuta de putere soarele, a inceput a se molesi. parca şirele astea se lungeau si mai mult decat erau. le trebuia cam o ora de sapa la un şir din cap pana in cap. cand inturnau inapoi spre Somes abia astepta sa ajunga in capatul şirului. de fiecare data la doua ore cum s-ar spune cand ajungeau din nou in malul Somesului, se arunca infierbantat pentru cateva minute in apa. era intr-un fel premiu pentru ca mai terminase inca doua şire, si isi lua o doza de racoare pentru calvarul care urma din nou, alte doua ore in soarele necrutator. incet parca in reluare a trecut ziua, pe la sapte si ceva seara au strans in masina tot si au plecat spre casa. au terminat 12 şire. mai aveau 30. si asta era doar inceputul. e drept ca era cel mai mare pamant dintre toate dar pe langa asta mai era inca aproape atat impartit in trei locuri.intr-un loc 20 de ari ,in altul 30 si tot asa. vreo doua saptamani nu o sa lase sapa din mana. ma rog aproape doua saptamani. tanti Rozi ii astepta cu masa.au mancat cam fara chef ,erau super obositi si el a plecat peste Somes spre casa, urmau alte zile grele

Într-o zi de primavara (I)

Se sculă cu noaptea in cap,si-a pus rapid pressoul pe aragaz, nu iesea din casa pana nu-si bea cafeaua, asa s-a obisnuit. pe repede inainte si-a facut toaleta de dimineata, s-a inbracat si in tot acest timp cu sorbituri destul de mari pentru gustul lui a terminat si cafeaua.gata e bun de plecare. iesind val-vartej pe usa se gandea daca nu cumva uita ceva sa duca. avea de mers vreo doi km jumate peste Somes in Rona la baciu Todor si la tanti Rozi.satul era pus in clin de deal la inaltime se vedea din Jibou si Jiboul se vedea foarte fain de sus din Rona. ii ajuta destul de des, de cate ori putea la muncile campului ca si astazi, aveau de mers in tabla langa Somes la prasit de malai. Anul asta parca s-au prostit de cap se gandea el iesind din Jibou printre araturi pe drumul Ronei, au semanat peste un hectar jumate de malai si de sapat doar el cu baciu Todor. hai gata cu gandurile,baga viteza ca te asteapta tanti Rozi cu pranzul, isi zise in gand.Era bolnava saraca ,nu putea sa vina si ea in camp, facea ce putea pe langa casa.trecu puntea peste Somes si lua dealul pieptis, era abrupt rau drumul pana in sat,isi pierdea suflul pe cand ajungea in deal. pe drum era deja vanzoleala specifica de dimineata, oameni care mergeau la camp cu treburi,nimeni nu dormea pana dupa opt cum o mai facea el cand statea acasa. Dadu portita de laturi si intra in curte
-da unde sunteti
-aici striga tanti Rozi din bucataria de vara
urca cele cateva trepti si intra,isi facusera o bucatarie de vara pe beci deasupra ca atunci cand si-au facut casa nu si-au facut beci,mult dupa ce si-au terminat casa si-au alcăzât bani de si-au putut face si beci
- no buna dimineata, da baciu Todor pa unde-i?
-api stii-l nevoile, p-afara a fi, pregateste de randul campului
-gatat-ai pranzu’?
-gatat dara,dute si vezi unde-i sa vina si el sa mancati si sa mereti de aci ca-i vremea.
iesi sa-l caute, dadu de el in colnita, cauta sapile care erau mai bune, sa vada daca trebuiau batute si ascutite.
-no ‘neata baciu Todor
-’neata, ai ajuns
-dara ca am ajuns daca-s aci,hai in bucatarie ca ne-o pus masa
-dute ca viu si io
se intoarse in bucatarie unde tanti Rozi stiindu-l cat e de cafengiu i-a si pus o cana zdravana de cafea pa masa.pe masa se lafaiau deja farfuriile cu felurite bucate asa cum ii placea lui tanti Rozi sa faca, pentru ea pranzul era cel mai important, baga mancare in ei de parca si-a propus sa-i ingrase……

Provincialul

era un inceput de ianuarie cand subsemnatul m-am prezentat la comisia de incorporare de unde am primit hartia ca in 28 ianuarie sa ma prezint la o unitate din Mihai Bravu in apropiere de Bucuresti. cele trei saptamani au trecut ca prin vis cu mine nerabdator parca sa plec de parca cine stie ce m-ar fi asteptat acolo. binenteles ca am mostenit valiza de la fratele meu care era doar cu trei ani mai mare ca mine, o facuse tata cand a plecat fratele meu in armata si a fost pusa bine ca-mi venea si mie randul. dupa o noapte intreaga cu acceleratul am pus piciorul pentru prima data in viata mea in Bucuresti, de retinut ca era si prima data in viata cand plecam asa departe fara mama. ei si dupa ce am ajuns in Gara de Nord am iesit in fata si acolo in dreapta cum ieseai era un chiosc cu bilete R.A.T.B., nu stiu daca mai exista si acum.am mers eu acolo sa-mi iau bilet si sa intreb cu ce ajung la gara Progresul.imi spune tipa sa iau tramvaiul 12,pe vremea aia circula inca pe langa Gara de Nord.dar cum eu aveam foarte mari emotii de …provincial tocmai sosit in capitala uit sa o intreb si in ce directie sa iau tramvaiul.Buun vine tramvaiul ma urc in el si dupa ce am mers o bucata de drum imi iau inima in dinti si intreb o doamna la vreo 50 de ani, ca ziceam in gandul meu asta e persoana mai in varsta serioasa nu ca alde astia mai tineri cu aere de Bucuresti. si zic o intreb pe doamna asta cate statii mai sunt pana la gara Progresul. ei fratilor sa vedeti reactie la doamna
-vai mamiţooo date jos ca asta merge la Obor, strigat in gura mare de parca tocmai izbucnise vreun incendiu
eu baiat serios ma abtin cu greu sa-mi dau drumul si in prima statie cobor si o iau agale tot pe directia in care plecase tramvaiul razand in hohote,cred ca oamenii care treceau pe langa mine isi puneau serios problema daca sa sune dupa Salvare. la un moment dat am ajuns undeva pe Magheru de acolo la magazinul Victoria si la Piata Unirii de unde am luat metroul pana la Pieptanari iar de acolo mi-am continuat drumul tot cu 12-le de data asta in directia buna. pentru cei care nu stiu in ‘87 magistrala de Metrou de la gara era in constructie, deci nu aveam cum sa iau metroul de la gara.

P.S. si cu postarea asta tocmai am facut 100 de postari si aici. La cat mai multe postari blogule