Iarna si …painea prajita

ori de cate ori vine iarna imi aduce aminte de un lucru. el este “infipt” in memoria mea, il asociez intotdeauna cu iarna. Mama D-zeu sa o ierte in prag de iarna muta soba de gatit din bucatarie in camera mare, acolo unde pe timpul iernii stateam toti, de pe la vreo 10 ani am refuzat sa mai dorm in camera cu ei, dar asta este alta poveste. in timpul iernii seara prajeam paine pe plita de la soba o frecam cu usturoi si intindeam untura de porc pe felia de paine. La patru persoane cate eram in casa, pentru ca sora-mea isi cam luase zborul, va dati seama cam cata paine se consuma intr-o seara. norocul nostru ca la noi nu era painea pe cartela ca in alta parte si daca aveai noroc “prindeai” cativa “coci”, asa le ziceam la painea rotunda de un kg, cum se facea la brutaria din comuna. acum fac da destul de rar exercitiu asta, dar de cate ori mananc imi da sentimentul implinirii, a noastra ca familie, care din pacate acum suntem care pe unde, acel sentiment ca am avut ceva si l-am pierdut, doare al naibii, poate de aceea fac tot mai rar paine prajita frecata cu usturoi, pentru ca pe langa placere imi aduce si tristete

De la nunta la bingo si viceversa

a venit si seara in care impreuna cu fratele meu si cumnata ne-am urcat in masina, trasi la patru ace, sa mergem la Oradea la nunta fiicei unui var primar de-al nostru, care era si nasul de cununie al fratelui meu. eu eram cam suparat ca “iubirea” mea din vremea aceea a refuzat sa vina cu mine la Oradea la nunta, era din Piatra Craiului. am si mers dupa ea cu o zi mai devreme dar a refuzat sa vina, desi am insistat si eu si maica-sa. buun si am ajuns si noi la locul “tragediei”, adica a nuntii care avea loc la Casa Armatei in zona centrului vechi. Prilej de intalnire intre neamuri nuntiile astea. pana pe la 12.30 catre 1 noaptea a mai fost cumva dar deja ma plictiseam, asa ca neavand altceva mai bun de facut am uschit-o de la nunta si pana la sala de bingo care era doar la vreo 2 strazi distanta nu mi-a trebuit prea mult. era pe vremea cand doar ce aparuse jocul, inca nu era la televizor, initial acolo in sala aceea de la Oradea s-au facut primele transmisii de bingo de la televizor. ce nebunie a pus atunci stapanire pe noi, nu-i asa? si bingooo si linie haha. dupa vrei 2 ore de linie si bingo si linie si bani “aruncati” pe geam, am zbughit-o inapoi la nunta pana nu ma dadeau astia disparut cu totul. binenteles ca ai mei si-au facut cruce la propriu cand le-am zis unde am fost. adica vezi D-ne cum pleci de la nunta sa mergi la Bingo? asta nu intelegeau ei. bun si mai trece un pic, se pune si darul , tort alea alea iar Aurel zice hai sa mergem acasa, eu nu ca mai stau, aveam ganduri mari hehe. pleaca ei si nici dupa un sfert de ora plec si eu de la nunta direct la gara cu gandul care tren pleaca primul in orice directie sa plec cu el, adica accelerat ,rapid, nu orice personal care mergea mai incolo cu 40 de km. nu-mi ajunsese aventura, mai vroiam. imi era indiferent ca ajung in Satu-Mare, Timisoara, Cluj. si pica magareata pe Cluj. dupa ce m-am plimbat,vazut film si cate altele prin Cluj, dupa masa m-am intors la Suncuius unde cand i-am zis la cumnata unde am fost, mi-a aratat degetul la tampla si a zis ca ea refuza sa ma mai inteleaga

Pustioaica

Era vremea cand trecuta putin peste 18 ani isi punea problema ce va face mai departe. Tatal ei care le crescuse cum a putut el mai bine, erau 5 surori ramase orfane de mama de vreo 9 ani, au avut grija una de alta, tatal lor incercand in acele vremuri tulburi de dupa al doilea razboi mondial sa le asigure minima existenta, unele din surorile ei au fost slugi pe la familiile mai instarite din zona. era foarte greu pentru majoritatea oamenilor din sat. ea a refuzat intotdeauna sa intre sluga, i se parea degradant, nu avea nici o clasa, nici macar scoala primara nu a facut-o, in ‘44 cand ar fi trebuit sa inceapa scoala nu-i ardea nimanui de scoala cu trupele maghiare pe cap si trupele romane care inaintau prin Ardeal, cucerind cu sange pamantul care apartinea de drept Romaniei. acum dupa ce implinise 18 ani desi conditia ei de fata saraca si fara scoala o “recomanda” cu brio pentru meseria de slujnica, in sinea ei se revolta si stia ca nu aceasta este viata pe care vrea s-o traiasca. erau oameni din sat plecati pe santiere prin tara. inflorisera dupa anii 50 ca ciupercile dupa ploaie, se construia cu inversunare, peste tot in orase, la drumuri, la calea ferata. un licar de speranta a aparut in sufletul ei si dupa ce a vorbit cu cativa consateni care s-au intors acasa in concediu, s-a hotarat sa plece cu ei in lumea larga, sa se angajeze pe santierul acela care construia tunele la calea ferata. Habar nu avea unde era, nu a iesit niciodata din sat nici macar pana in Jibou care era doar la vreo 12 km de sat, dar stia ca acolo o sa aiba in primul rand demnitatea de om ,un salar si independenta ei. dupa o cearta scurta dar aprinsa cu tatal ei care nu vroia in ruptul capului sa o lase sa plece, si-a facut bagajul iar in ziua hotarata cu toata indarjirea de care a dat dovada tatal de a o opri din aceasta plecare nebuneasca dupa parerea lui, a intors spatele casei si a plecat hotarata sa-si croiasca o altfel de viata. era in anul 1955 cand s-a angajat pe santier. erau mai multe femei pe santier, munca era destul de grea, erau menajate ele ca erau femei si li se dadeau sarcini mai usoare dar tot era greu. lunile au trecut si tot mai mult ochii ei si mintea adastau asupra unui singur om de pe santier, era singur si era salajan ca si ea, de pe valea Somesului. Era seful de brigada, cele trei schimburi care erau la un capat de tunel erau sub mana lui, vreo 45 de oameni. Nu-i vorba era mandru si falnic, pe ea pirpirie cum era ar fi pus-o usor la radical, singurul impediment pentru mintea ei de copila era nu neaparat varsta, era cu 16 ani mai in varsta ca ea, ci faptul ca a mai fost casatorit. educatia primita acasa isi facea puternic simtita prezenta. lupta interioara era tot mai intensa dar inima a invins pana la urma. binenteles ca si lui nu-i era indiferenta. incet dar sigur s-au apropiat tot mai mult si intr-o zi au facut cel mai nebunesc lucru care-l puteau face. Au “fugit” la Constanta, in loc sa mearga acasa in Salaj ca sa-l prezinte tatalui ei si surorilor si sa mearga sa o cunoasca si ea pe mama lui, tatal lui deasemenea a murit de tanar lasandu-i orfani, doi frati si trei surori, pe care mama lui ii crescuse singura, refuzand sa se mai recasatoreasca vreodata. ei si ajungand ei in Constanta au mers la Primarie sa se casatoreasca. cand sa-i casatoreasca ofiterul de stare civila, alta dandana, nu aveau martor. au venit singuri la Constanta, nu cunosteau pe nimeni. El hotarat, a iesit din primarie si intr-un gest mai mult decat nebunesc i-a propus primului om pe care l-a vazut in strada sa le fie martor de cununie. omul a ramas foarte surprins dar a acceptat bucuros sa fie parte la eveniment, atat de inedita i s-a parut propunerea. binenteles ca dupa ce au primit certificatul de casatorie l-au invitat pe proaspatul martor si la restaurant si doar ei trei au sarbatorit casatoria. au mai stat cateva zile in Constanta, apoi s-au intors pe santier undeva prin Arges. urma in lunile urmatoare sa-si ia concediu sa plece acasa sa-si cunoasca si restul familiei, a ei , a lui….

Impas

stau si ma gandesc ca nu stiu ce sa scriu, si nu pentru ca as duce lipsa de idei,dar ideile sunt doar partiale ,multe fara continut si fara finalitate. as vrea sa-mi dau drumul, sa ma arunc cu capul inainte, sa incep sa scriu fara sa ma gandesc cum voi continua sau cum voi termina. este un stil care se pare ca totusi pe mine ma prinde,textele care mie si in parte si unora dintre voi vi s-au parut bune au fost tocmai cele care nu le-am “rumegat” deloc, m-am pus doar in fata calculatorului ca si acum si am inceput sa tastez fara sa ma gandesc prea mult cu ce incep si unde voi termina. nu pot sa o spun nici acum cu certitudine ce m-a determinat sa incep aceasta aventura a scrisului, probabil o dorinta interioara de a ma exprima intr-un alt mod si la un alt nivel decat am facut-o pana acum in viata. de ceea ce sunt sigur e ca nu am facut-o pentru a epata. poate unora li se va parea ca vorbesc prea mult de mine, ca sunt egocentrist, total fals.doar ca in scris se pare ca nu sunt bun decat la istorisirile despre viata mea si despre ce am trait. Sunt unic fratilor, uite am spus-o si pe asta, dupa unii dovada suprema de egocentrism. dar sunt unic nu pentru ca universul incepe sau se termina cu mine ci pentru simplul motiv ca prin viata mea si ceea ce am cumulat in acesti 42 de ani ,nu mai exista altul ca mine, nici macar ca gandire. putem avea multe in comun, la urma urmei chiar daca fizic ne deosebim destul de mult mental in multe chestii ne asemanam. Lumea mea nu s-a terminat niciodata la orizontul vizual, intotdeauna vroiam mai mult atat in prezent ci mai ales ca trecut. multe intrebari pe care ni le punem m-au incitat sa caut si poate sa nu gasesc nimic. nu am fost niciodata un autosuficient, mereu am cautat raspunsuri, am fost si poate inca mai sunt spre norocul meu un idealist, si poate astazi sunt mai trist ca de obicei pentru ceea ce am vazut la televizor. dar nu nu voi analiza nimic, am doar un gust amar in gura pentru decaderea umana la care asist.oare asta tindem sa ajungem. niste masini care au nevoie de hrana si atat, se misca pe pamant si atat. ingurgitam si gata suntem fericiti? ne-a zambit cutare si suntem fericiti? la atat se limiteaza fericirea noastra? in schimb mintea ni-e tot mai atrofiata, vulgul da navala ne acopera si astfel devenim ce? o masa amorfa care se crede buricul pamantului pentru ca acum multi, foarte multi ani Cineva s-a hotarat sa ne dea pe mana pamantul asta. proasta alegere a facut. privesc dincolo de dealuri spre o alta lume sau spre aceeasi si parca astept ceva sa se intample, vesnic nemultumit de propria neputinta, de propria prostie sau de a altora..divagatii, si nici macar pe o tema data

“Bunicuta”

Am intalnit-o intamplator pe vremea cand imi faceam cumparaturile intr-un anumit magazin. m-a surprins din primul moment prin vivacitatea de care dadea dovada. este la varsta la care majoritatea celor ca ea se incranceneaza ,sunt acrii si toata ziua se plang de una sau de alta. Ea nu, are o sclipire in ochi si o veselie debordanta, se bucura de fiecare clipa parca. Din discutiile aleatorii, niciodata intre patru ochi, nu mi-am permis niciodata acest lucru, am reusit sa aflu ca a fost profesoara in Brasov iar la pensionare s-a retras in orasul de pe Somes. Glumeata, pusa intotdeauna pe sotii ai zice ca e la varsta adolescentei nu o bunicuta trecuta bine de 60 daca nu 70. o mai vad destul de rar pentru ca eu mi-am schimbat obiceiurile in materie de magazin dar ma bucur intotdeauna cand vad “ghemotocul” de om pe centru care parca radiaza, nu ma pot abtine sa nu ma intreb intotdeauna, oare de unde mai are aceste resurse? ce rotite se invart la ea altfel decat la altii? o gluma de a ei pe care probabil nu o voi uita de cate ori voi pasi intr-un hipermarket “Carrefour, magazinul in care- cara si fura” sau alta constatare de a ei in magazinele astea poti sa stai toata ziua ca nimeni nu te intreaba ce vrei si de cand esti in el. nu-i asa ca e simpatica?

Lectia de…ascultare

era seara tarziu iar noi prinsi in jocul de-a hotii si vardistii nu ne mai dadeam dusi in casa. A iesit mama din bloc si s-a pus pe strigat
-Aureel, Valii, treceti acasa
noi nimic fiind si intuneric ca era trecut cu mult de ora 10 ne-am ascuns si nu i-am raspuns
-ei lasa ca-ti veni voi, zise mama cu naduf
si a intrat in casa. noi super fericiti ca am scapat si mai stam pe afara ne-am jucat in continuare cu copii din vecini cati mai erau. de la o vreme s-au cam dus si astia pe la casele lor si am ramas doar noi doi. pas pas pe scari ne-am apropiat de usa, si ce sa vezi minunatie, usa inchisa
-ce dracului facem mai? ma intreba Aurel
-pai batem sa ne deschida, imi dadui eu cu parerea
- ce ai innebunit? pai vine mama si ne trage niste scaltoace de nu ne vedem
-pai si atunci ce dracu facem ca doar nu om sta tata noaptea pa holul blocului, zisei eu
-hai sa merem in magazia de lemne,isi dadu cu parerea Aurel
zis si facut, intre timp a inceput si o sfanta de ploaie de ziceai ca vine potopul. noi aveam la magazie doua scanduri mobile in partea din spate si pe acolo am intrat. ne punem de bine de rau pe niste lemne, vai de oasele noastre si dai la somn. sa fi dormit vreo ora sau mai putin, ne-am trezit tepeni si de la lemne dar si de frig
-ce facem mah ca asa nu se mai poate pana la dimineata ne ia dracu aici, am zis
frate-meu a zis sa mergem in podul grajdului la Iancu, care era vecin cu blocul nostru si avea fan in pod pentru vite. ne-am urcat in pod, bine ca nu ne-a simtit cainele, grajdul era aproape lipit colt in colt cu magazia noastra. ne-am bagat in fan si dai la somn din nou pana spre ora 5 dimineata cand ne-am trezit si am zis sa mergem sa vedem daca nu o deschis mama usa ca ea se trezea foarte de dimineata si trebaluia prin bucatarie pana ne trimitea pe noi la scoala la sapte jumate. zis si facut. intram spasiti in casa pregatiti pentru ce era mai rau. mama de colo in loc sa ne bata a zis ca unde am dormit , i-am zis si o intrebat ca data viitoare mai facem din astea sa nu o ascultam
-nuuu , am zis amandoi intr-un glas
si nici nu am mai facut. ori de cate ori de chema mama in casa si daca nu era inca intuneric percutam fara obiectii. ne-a ramas adanc intiparita in memorie noaptea aceea de groaza pentru noi si nu vroiam sa o mai repetam

Ciobanasul din mine

V-am mai zis si in alte postari, copilaria mea a fost marcata de Maguran si de tanti Fira. unul dintre lucrurile pentru care abia asteptam sa merg la Maguran era si faptul ca in clasele primare mergeam cu oile la pascut. Maguranul, atatea case cate erau, nu avea cioban dar la fiecare casa erau cateva zeci de oi. si de la fiecare casa mergeam copii cu oile, le impreunam intr-o intersectie de unde o luam catinel la deal cu ele peste padure unde era pasunea comunala. abia asteptam dimineata sa ma intalnesc cu restul baietilor si fetelor, ca veneau si fetele cu noi, acolo unde nu erau baieti in casa. si sa te tii jocuri toata ziua,prin liziera padurii, asta ca sa avem tot timpul sub ochi turma de oi, sau prin gropile si rapele lasate de natura. in perioada de ciuperci mai culegeam si ciuperci pe care ori le faceam la foc ori le duceam acasa. binenteles ca veneam si cu traistutele cu mancare si de acasa. cam cu o ora inainte de a se intuneca ne porneam agale cu turma spre casa. cu o satisfactie care cu greu ne-o ascundeam, nu ni se parea deloc o corvoada. eram mandri de ceea ce faceam. intr-o zi cred ca aveam vreo 10 ani un vecin de a lui tanti Fira a zis mai in gluma mai in serios catre mine ca eu sunt sluga la Fira iar eu foarte revoltat i-am replicat ca nu sunt sluga nimanui ca vin si plec cand vreau din Maguran, dupa care tanti Fira i-a replicat lui nea Vasile razand “ce credeai Vasâle ca nu ţ-a stii raspunde”.cand venea vremea scolii plecam cu regret spre Suncuius, abia asteptand urmatoarea vizita mai lunga sau mai scurta care o faceam la Maguran.

Valea Ciurenilor, o alta clipa

veneam in concediu pe Valea Ciurenilor la matusa inca de pe vremea cand eu nu facusem nici armata, cu vreo 5 ani inainte de revolutia din ‘89. fundul vaii nici macar nu era electrificat in vremurile acelea, abia prin ‘88-’89 au bagat curentul si la casele din capat. era oaza mea de liniste si desi munceam foarte mult pentru mine a fost concediul cel mai odihnitor din toate privintele. in anul acela am venit in perioada cand s-a recoltat graul. era CAP si pe vale dar un altfel de CAP, se “lucra” in parte. adica omul isi lucra pamantul lui in mod normal ca in oricare alte vremuri, doar ca de data asta in regimul de trista amintire statul venea si-si lua partea abuziv stabilita de el. intr-o zi am dus cu carul tot graul strans in snopi pe un tapsan langa sediul asa zisei cooperative agricole, in fapt fiind doar o amarata de magazie de depozitare temporara pana veneau masinile sa care munca oamenilor. acolo au adus o combina normala care urma sa treiere graul. s-au adunat stoguri intregi nu gluma, de pe toata valea. am treierat si noi graul lui matusa si graul altor cativa prieteni de a lor de pe vale, oamenii se ajutau muult intre ei fara sa astepte ceva imediat si palpabil ca rasplata. iar la final brigadierul a cantarit cantitatea de grau si dupa o scurta discutie cu unchiul ne-a lasat, si nu doar pe noi, de am luat inca patru saci de grau care in mod normal ar fi trebuit sa mearga la stat. mi s-a umplut sufletul de revolta cand mi-am dat seama cat de umilit a ajuns taranul roman de un regim care nu avea nimic in comun cu poporul asta. sa fi nevoit sa-ti “furi” propria recolta. cat de ipocrit a putut fi un regim care a dat cu chiaburii de pamant si el a devenit un chiabur chiar mai feroce decat cei vechi.

“Evadarea”

era duminica si a iesit din casa cu gand sa se plimbe putin prin oras. a ajuns la intersectia “la baciu” si instantaneu s-a hotarat sa plece intr-o plimbare la Baia Mare. era una din evadarile lui , atunci cand o perioada lunga de timp statea doar in zona, fara calatorii, simtea nevoia sa plece fara un scop anume. se urca in prima masina sau tren si pleca, nu conta unde, ii placea sa schimbe peisajul sa vada alti oameni. era “respiro” lui. in masina care s-a urcat era o familie . sotul la volan sotia alaturi si baietelul lor in spate. la un moment dat undeva pe traseu sotul a cedat rugamintii sotiei sa o lase la volan, isi luase de putina vreme carnetul si “Mister” se pare nu o prea lasa sa conduca. in apropiere de Baia Mare au intrat sa alimenteze la o benzinarie si nu stiu ce facu’ doamna ca numa ce se infipse cu botul masinii in pompa de benzina, a inghetat si cred ca nu era singurul. norocul lor a fost ca nu prea aveau viteza, doar a “mangaiat” putin pompa. deja isi zicea in gand “aventura ti-a trebuit , de aventura ai parte”. intr-un final au plecat si au ajuns si in Baia Mare unde dupa cateva ore de plimbare aiurea prin oras s-a intors inapoi acasa la Jibou.

Măşti

Am obosit sa port o masca
de fiecare data cand,
cei din jur vor un altul
eu sunt doar eu
si nu sunt ce vor altii
am obosit sa vad doar masti
in jurul meu cum se perinda
fiti ceea ce sunteti
am obosit…