Teroarea subterană

Trebuia să ajungă acasă la părinti pentru nunta fratelui. A reuşit cumva sa-şi ia câteva zile libere de la firmă, pentru eveniment, şi tocmai a paşit pe peronul gării unde locuia. Ca de obicei freamătul lumii adunate în aşteptarea trenului, îi creea o stare de bine, mai mult ca de obicei. Plecarea pentru el a fost şi este un motiv de revigorare, de nerăbdare de-a schimba peisajul şi rutina. În depărtare doi ochi şi-au făcut apariţia anunţând apropiata sosire a acceleratului. Lumea a început să se agite, nimic anormal pentru ultimele minute înainte de sosirea trenului. După puţin timp s-a instalat într-un compartiment iar trenul s-a pus în mişcare. Timpul a trecut cu obişnuitele discuţii din compartiment între oameni care nu s-au cunoscut până atunci şi peste câteva ore se vor desparţi definitiv. O relaţie foarte ciudata , de apropiere, se năştea între aceşti oameni. Porţile sufletului erau deschise cu destulă dezinvoltura în faţa unor necunoscuţi, mult mai mult decât în faţa unor prieteni, poate tocmai pentru ca erau nişte necunoscuţi pe care nu risca să-i mai întalnească. Spre orele dimineţii a coborat în mult iubita gară, care i-a animat copilăria şi adolescenţa. Pe străzile pustii s-a îndreptat spre casă, întâlnind arareori câte un chip cunoscut, se saluta cu persoanele respective cu o bucurie aproape copilarească, a revederii după o lungă perioadă de absenţă. S-a apropiat cu emotie de blocul lor şi de departe a văzut că la ei era deja lumină. Mama, iubita lui mamă, era deja trează, asteptându-l. A intrat în casă copleşit de emoţia revederii, a strâns-o în braţe parcă nevenindu-i să creadă că este acolo langa el, fiinţa care a reprezentat şi reprezinta cel mai mult în viaţa lui
– ai călătorit bine?
– da
-stai jos, sa-ţi pun ceva de mancare
-nu prea mi-e foame, dar ceva tot mănânc făcut de tine, a trecut atâta timp de când nu am mâncat ceva făcut de mâna ta
A mâncat cu o poftă cum numai el putea avea la reintalnirea cu mâncarea pregătită de aceea care i-a dat viaţă
– Grig unde-i?
– Înca doarme, a venit aseara frânt de la Corminiş. Ţi-am zis că acolo facem nunta?
-da, mi-ai zis
– a fost toata ziua acolo pentru pregătiri
-Hei, uite cine a venit acasă. Golanule, abia asteptam să te vad, zice Grig intrând furtunos pe uşa bucătăriei
– tocmai vorbeam cu mama de tine, cum de te-ai trezit?
-păi puteam să dorm de gălăgia care o faci, a zis Grig râzând. Hai mănâcă că avem treabă. Mă duc să mă spăl şi să mă îmbrac.
-hai fugi, deşi mi-ar trebui câteva ore de somn, că nu am prea dormit pe tren, ce nu fac eu pentru tine. Dar Raluca unde e?
-unde sa fie măi?!! la a ei acasa, nu a venit aseara cu mine, am lăsat-o acasă
Au urcat în maşină, de data asta venind şi mama lor cu ei, era vineri, ultima zi în care trebuiau făcute toate, sâmbătă nu ar mai fi avut timp decât de îmbrăcat, coafat, la cine era cazul , cununia civilă şi restul nunţii. Ziua a trecut în viteză, cu alergat printe mese, aranjat, pus, şi câte alte treburi mărunte. Între timp s-a intalnit şi cu Raluca, viitoarea lui cumnată. I-a facut o impresie bună, atâta cât îi putea face în câteva ore de când o cunoştea. El fiind plecat atât de departe de casă, a ratat povestea de dragoste a lui Grig. Până şi vestea căsătoriei l-a luat un pic prin surprindere. Seara frânt de oboseala, abia aştepta să ajungă acasă, unde fără prea multe fasoane s-a trantit în pat si în câteva secunde dormea
Sâmbătă dimineaţa s-au trezit şi pregatirile febrile, lupta cu ceasul au început. Rând pe rând apăreau şi neamurile lor, care dacă nu l-au văzut de atâta timp au devenit tare pupăcioase. Într-un fel, din cauza unor astfel de efuziuni, ura de-a dreptul aceste reîntalniri. Şi a început nunta, cu plecare alaiului spre casa lui Raluca. Lume multă şi cunoscută, ca într-un oraşel cum era a lor, unde majoritatea se cunoşteau între ei. Prieteni vechi din copilăria lui, aduceri aminte pe fuga de poznele din copilarie, întrebările inerente la o reintalnire. Cum eşti, ce-ai mai făcut, bla bla bla ?
A trecut şi cununia civilă şi aia bisericească şi au plecat spre Corminiş, o localitate undeva pe un clin de deal, care avea marele avantaj că poseda un conac boieresc, sau conacul poseda Corminişul. Grig împreună cu Raluca au vrut neaparat să-şi facă nunta într-un cadru mai medieval. Arăta destul de bine conacul, din ce a văzut ieri. Având în vedere că a fost construit acum vreo 300 de ani. Printe mulţimea remarca un chip cunoscut pe care nu ar fi dorit poate să-l vadă prin preajma lui. Era Livia, persoana care i-a marcat negativ adolescenţa, ceva, nu ştia ce îi dădea frisoane pe spate când era în prezenţa ei. Pentru el era singurul nor care-i întuneca bucuria nunţii lui Grig

Anunțuri

6 comentarii la “Teroarea subterană

  1. Lilick spune:

    Ce ma enervezi. Iar sunt curioasa ce urmeaza, si iar o sa lasi neterminat… Brrr.

  2. codeus41 spune:

    ))))la asta o sa fie continuare, cel putin partea cu brrr ))))

  3. Lucia Verona spune:

    Hm, sună a fragment de roman… Aşteptăm cu interes.

  4. codeus41 spune:

    e plecat putin Cheful la plimbare, sper sa revina repede. nu de alta dar sa scriu continuarea )))

  5. Liniste, Lumina si Iubire! Paste Fericit, Cody!

  6. codeus41 spune:

    Multam, la fel si tie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s