Si „zeii” sunt oameni

Atunci când crezi că totul ţi-e permis doar pt că te bucuri de atenţia unor „zei” te vei trezi într-o zi că ceea ce ai crezut că ti-e permis nu-ţi este. Vei descoperi, dacă nu ai ştiut-o deja, că eşti doar o „slugă” care te-ai crezut egală stăpânilor dar care la prima furtuna se debaraseaza de tine în doi timpi si trei mişcări. au fost şi altii unde eşti tu acum în poziţia de „Ciumă” . Nu ştiu ce-ţi va fi mai greu să accepţi că trebuie să „plăteşti” pt ceea ce ai făcut sau că acei „zei” pe care i-ai idolatrizat te-au abandonat ca pe un preş de care cât s-au putut s-au folosit. nu-ţi plâng de milă. Mă gândesc doar câtă ipocrizie se poate ascunde în spatele imaginii voastre de oameni politici care aţi jurat că nu veţi precupeţi nici un efort pt propăşirea acestui neam. parcă-ţi sună cunoscut cuvintele, doar le-ai rostit si tu în decembrie sau erai atat de plină de tine incât au trecut pe lângă. din ce am vazut până acum juramântul tău ca şi al altora a fost strâmb. „nu voi precupeţi nici un efort pt propăşirea PDL-ului, parca e mai aproape de adevărul faptelor voastre, nu-i aşa?

8 comentarii la “Si „zeii” sunt oameni

  1. SuKăRiT spune:

    Îţi dai sama că-i „blasfemie” ce spui tu, da? „Zeii” nu (mai) pot fi… oameni. Dacă au fost cândva, şi-au pierdut orice fărâmă de umanitate odată cu „înălţimile” pe care le-au atins. E drept că (de regulă) zeii-s falşi, aşadar adoratorii care-i urmează orbeşte, chiar îşi merită soarta.
    Ştii, se presupune că au cam încălcat primele 3 Porunci… De celelalte 7, nu mai vorbesc… Din câte am observat, încălcarea lor face parte din „fişa postului”. 😉

  2. matilda spune:

    Ai dreptate ! Sa nu uitam in acelasi timp ca, deasupra tuturor, din Olimpul cotrocenesc, Zeus cel mare le da un exemplu demn de urmat. Doar le-a zis clar : „Sa traiti bine!” , ceea ce ei chiar fac.

  3. codeus41 spune:

    Da Cavalere ai si tu dreptate dar eu nu am vrut a le face „fisa”completa doar am scris niste impresii. e bine ca ai venit cu completari.

  4. codeus41 spune:

    ce sa zic Matilda doar faptul ca eu nu l-am crezut nici atunci ca se adresa poporului prin cuvintele astea. o sa zici poate ca dupa razboi multi viteji se arata .dar eu chiar nu am crezut nici o clipa in Basescu cu mult inainte de a deveni presedinte

  5. matilda spune:

    Ti-am „aruncat manusa” . Tu ai scris FURTUNA, eu am scris PLOAIA. Despre zei, numai de bine…Panteonul nostru nu este acelasi cu al lor.

  6. codeus41 spune:

    da asa este Matilda

  7. Sibilla spune:

    Cody,
    Io furnica de mine zic aşa :
    ia să-i mai dăm noi bubii pe ” zeii ”, zăuşii şi ” zeiţele ” lor, şi, să cugetăm cu sufletul deschis ŞI la :
    ” Iubirea este flacăra pe care zeii o invidiază la muritori. ” ( L Borne )
    ” Iubirea este cea mai mare forţă a omenirii şi totuşi este cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui. ” ( Mahatma Gandhi )
    respecte,
    Sibilla

  8. codeus41 spune:

    Baţi undeva cu iubirea Sibilla? 🙂

Lasă un răspuns către matilda Anulează răspunsul