Teroarea subterana ( II )

Aducerile aminte m-au napadit, am luat un pahar cu vin si m-am asezat undeva intr-un colt pe un scaun lasand acele amintiri sa ma invadeze
– Hai Val odata ca intarziem la careu
– stai mah ca vin acum, ca doar nu arde
Fugeam ca doi bezmetici, eu si Razvan pe strada pe care era scoala, de fapt pentru noi liceul, pentru ca oficial doar peste cateva minute intram amandoi in clasa a-9-a. Ma cunosteam cu Razvan de cand ma stiam, eram vecini, am fost la gradinita impreuna, la scoala si acum la liceu. Era cel mai bun prieten al meu, practic nedespartiti inca de pe vremea cand plecam cu sufertasele la gradinita, impartind tot, si bune si rele, dar mai ales rele, unde eram asi in a intinde nervii mamelor noastre si nu numai.
Muzica ma readuse pentru moment in prezent, era o melodie cu Celine, care probabil m-ar fi readus si din mormant nu doar din visare. m-am uitat in jurul meu, oamenii se distrau unii pe la mese, alti dansand cu partenerele pe ringul de dans. Era nunta lui Grig si eu in loc sa ma distrez stateam aici pe scaun, aducandu-mi aminte de alte vremuri. Melodia se termina si mintea mea pleca iar spre acele vremuri de demult.
Ori de cate ori faceam nazbatii ne primeam portia de pedeapsa la cateva etaje diferenta. Cateodata ne certam din te miri ce, ne bateam, despartiti fiind de mame, ca peste cateva ore sau chiar minute sa ne impacam intre noi, de multe ori chiar in timp ce mamele dezbateau aprins cine e cel mai vinovat dintre noi. Cu timpul au renuntat amandoua la dispute si se coalizau impotriva noastra indiferent cine era de vina, stiau ele ce stiau, nu le puteam pacali la nesfarsit
Am ajuns in sfarsit in curtea scolii care era plina, elevi de-a valma cu parinti, profesori fosti sau viitori, si multa lume necunoscuta. Erau multi elevi de la sate, veniti din scolile din jurul orasului
– Mah ce de lume!!! Noi unde drac ne asezam, unde e clasa noastra?!!
– Razvane nu te tot plange, mai bine uita-te dupa colegii din clasa a-8-a
– Ho mah ca ma uit
– Uite acolo, e Diana, Bogdan, Lucian, hai la ei
– Salut, bine ca ati ajuns si voi, ca eram gata sa va dam disparuti in Neanderthal, zise razand Bogdan
– N-avem noi norocul ala, adauga Diana. Iti dai seama ce bine ne-ar fi fara astia
– Bah, voi ati mancat matraguna, v-ati stricat la cap in vacanta asta?
– Hai mah Val ca am glumit, ce dracu, tu nu stii de gluma
– Ba stie zise Bogdan, dar nu de glumele altora ci doar de a lui
Deja nu-I mai auzeam, privirea-mi fiind atrasa de un chip necunoscut, la doar cativa pasi de mine, o fata statea retrasa in mijlocul grupului, de parca locul ei nu era aici, timida, oarecum speriata de tot ce era in jurul ei. Sigur era una de prin satele alea pierdute in spatiu, unde ajungeai inarmat cu multa rabdare si cu o pereche de cizme in dotare. Copii crescuti in mijlocul unei cvasisalbaticii, incapabili de cele mai multe ori de o conversatie normala. Scosi din elementul lor erau aproape salbatici, raspunzand greu si in doi peri la orice incercare de a stabili o legatura cu ei.
Dar nu comportamentul ei mi-a atras atentia cat fizicul, era ,nici eu nu stiam in ce fel, speciala. Nu m-am priceput in viata mea sa descriu ce-mi place la o persoana, imi placea sau nu, astea erau singurele criterii. Nu am reusit niciodata sa inteleag ce ma atrage la o anumita persoana, nu era nici o tipologie comuna la persoanele care ma atrageau.
– Val.. unde esti?
– Aaa, scuze, ma gandeam la ceva
– Sigur nu erai in Neanderthal? Nu se lasa Bogdan
– Termina, e rasuflata deja. Uite ca a aparut Directorul
Asa o am cunoscut-o pe Livia, pentru ca Livia o chema, am aflat asta peste vreo ora in sala de clasa de la diriginte, care ne striga dupa catalog. Si asa a inceput o relatie care dura aproape tot timpul liceului. Bineinteles ca Razvan nu pierdea nici un prilej de a ma tachina in legatura cu “tarancuta”
– Val ce faci aici? Grig se apropie de mine, oarecum ingrijorat
– Ei, stateam si eu de unul singur cu gandurile mele, nu ma baga in seama
– Cum sa nu te bag in seama mah. Pai la nunta la mine in loc sa te distrezi tu stai aici retras ca un monah
– Hai, gata mi-a trecut, sa ne distram atunci. Sa te vad cat esti de gelos, ca ti-o fur pe Ralu pentru un dans
– Ete na, ti-ai gasit sa fiu gelos pe tine
– De parca nu s-a mai intamplat, iti aduci aminte de Maria?
– Lasa mah , ca Maria o fost Maria. Toata viata o sa-mi scoti ochii pentru ..incidentul ala
– Nuuu, doar acum, am zis razand. Paaa, am plecat spre o raza de soare… care l-a orbit pe Grig
– Uite la el, s-a facut poet, cat vin ai baut?
– Nu-ti fie frica ca inca nu am golit toate sticlele, pana acum
Am reperat-o pe Ralu pe ringul de dans,si fara sa-mi pese prea mult de partenerul de dans am invitat-o la dans. In timpul dansului am inceput sa-I pun intrebari, ce si cum, vroiam sa stiu si eu mai multe, in cele doua zile de cand eram acasa nu am avut timp sa discut prea multe cu cumnata. O melodie dupa alta si noi dansam tot impreuna, pana aparu de niciunde Grig langa noi
– acum chiar incepi sa ma faci gelos, zise Grig
– stai mah linistit, ca tot cu tine ramane, io ca maine poimaine plec inapoi
Am ras toti trei. m-am retras pe un scaun din nou cu un pahar de vin in mana, dar nu am apucat sa stau prea mult ca a aparut mama langa mine. S-a asezat pe un scaun langa mine si fara cuvinte mi-a luat mana in mainile ei. Stiam si fara cuvinte ce insemnau gesturile astea, cata grija si cat dor si ce stare avea mama in momente ca astea
– Val vreau sa vorbim ceva
– Spune mami
– Nu, nu aici, hai sa iesim putin, sa ne plimbam
– Bine, stai numai sa iau o lanterna cu noi, ca afara e cam intuneric, n-am prea vazut felinare prin curtea conacului
– Te astept la iesire
Am iesit pe aleile conacului, printre copaci, care din cate am aflat de la administrator aveau o varsta venerabila, unii dintre ei. Plantati acum vreo 200 de ani cand una dintre contesele vremii a hotarat ca trebuie sa dea o noua fata domeniului care inconjura conacul. Inainte de a se marita cu contele a fost plecata pentru o perioada intr-o calatorie itineranta care a inclus Budapesta, Viena si Parisul. A venit de acolo cu ideile ei, iar dupa ce s-a maritat cu contele, a vrut sa aiba propria gradina , asa cum vazuse in marile capitale pe care le vizitase. Cu multe eforturi financiare, contele o iubea ca pe ochii din cap, domeniul a luat fata pe care si-o dorea contesa, incluzand chiar si o minigradina japoneza in mijlocul careia trona un asa zis elesteu cu podete dupa model japonez, ceva nou, chiar foarte nou, acum 200 de ani pentru partile astea de lume
-Val trebuie sa te rog ceva, chiar sa insist, incepu mama, cumva incurcata, discutia
– spune mami
– vreau sa te gandesti serios la posibilitatea de a te intoarce acasa cu totul. Nu mai pot, parca nu sunt intreaga de cand ai plecat in orasul ala
-Mami am mai discutat lucrurile astea, stii ca nu pot face asta. Ar insemna “ingroparea” mea. Ce sa fac in oraselul asta? Sa lucrez la vreo firma pe salariul minim, asta vrei?
– Nu Val, dar poate exista vreo posibilitate, io stiu, poate sa lucrezi pe cont propriu
– pentru asta mi-ar trebuii capital mama, de unde sa-l iau? Fondurile la care as putea teoretic accede sunt controlate de astia, stii foarte bine. Vrei sa ma compromit, sa ma lingusesc la cretinii astia, doar ca sa-mi fac firma proprie? Stii foarte bine ca nu as putea face asa ceva, doar tu m-ai crescut
– stiu, si in primul rand nu te-as lasa eu sa te injosesti, pentru nimic in lume. Nu te-am crescut ca sa te vad ca te compromiti
– uite de dragul tau, o sa ma gandesc serios la problema si o sa…
Un urlet aproape neomenesc sparse linistea noptii. Pentru cateva secunde am ramas amandoi inmarmuriti, acel strigat venise atat de neasteptat incat ne blocase pe amandoi. M-am uitat ingrijorat la mama, chipul ei exprima groaza si frica de acel ceva ce a generat acel strigat de disperare. ne-am precipitat amadoi spre acea parte de parc de unde venise strigatul, frica nu ne-a parasit dar constiinta ne dadea imboldul sa sarim in ajutorul persoanei indiferent cu ce ne-am fi confruntat. Ghidati de lumina lanternei am ajuns intr-un luminis, chiar in mijlocul caruia se casca o groapa. Am indreptat lanterna spre fundul gropii si ceea ce ne-a fost dat sa vedem ne-a facut sa ne cutremuram. Groapa nu era chiar o simpla groapa, ci o subterana, un tunel sau asa ceva, care cel mai probabil facea parte din conac. Dar scena care ne-a dat fiori pe spate erau o gramada de sobolani nefiresc de mari care-l atacasera pe Razvan. Mama era de-a dreptul ingrozita, nici eu nu eram mai calm
-Fa ceva Val, il vor ucide
– e prea tarziu mama, deja e mort, de sarit nu am cum sa sar acolo, mi-as rupe picioarele sau mai rau, intrarea cine stie unde e. si daca sar, ma vor ataca si pe mine, afara de lanterna nu am nimic cu care sa-I izgonesc
O frica mult mai veche a pus stapanire pe mine, nu i-am spus mamei dar acum multi ani am trecut prin ceva asemanator, si abia am scapat. O banuiala vaga a inceput sa-mi dea tarcoale
-Hai repede la conac mami. Trebuie sa avertizam lumea ….