Între două lumi (III)

Circulaţia era destul de animată pe autostradă chiar şi la ora aceea. După câţiva zeci de km Florent a intrat pe o deviaţie unde erau mese si bănci şi o toaletă. Ne-am instalat la o masă ca să mâncăm. Lavinia era răcită, indispusă, a stat în maşină nedorind mâncare. Prima masă cu adevărat franceză, salate, brânzeturi, fileu de somon, şuncă. O masă frugală la ceas de seară dar specială prin ambientul deosebit pentru mine. Fiindcă nu ştiam unde o să mai oprim m-am dus la toaletă. Am intrat şi când am ajuns în dreptul vasului de toaletă am rămas câteva secunde blocat, s-a pornit apa. Fiindcă nu sunt nici eu chiar atât de prost pe cât par, mi-am pus cei doi neuroni la treabă si mi-am dat seamă ca toaleta respectivă era dotată cu senzori. Mirarea mea era de fapt că toaleta asta era în mijlocul pustietăţii şi avea asemenea dotări. Am fumat şi o ţigară înainte de a urca în maşină, şi am plecat mai departe. Deşi eram obosit, eram atent la tot ce mă înconjura. Ne apropiam de Paris, cerul undeva în dreapta-faţă stătea mărturie. Am trecut doar prin suburbii, dar chiar şi acolo era ceva ieşit din comun pentru mine. Franţa pentru mine era ca Bucureştiul pentru un ţăran dintr-un cătun, care nu a mai fost plecat de acasă. Nu am încetat nici o clipă să fac comparaţii, eram la ani lumină distanţă de România. Eu mai schimbam câte o vorbă cu Florent, eram pe scaunul din faţă, in schimb cei din spate, adică Paul, Lavinia si Blaja au căzut răpuşi de oboseală. Am ieşit printr-un tunel dintr-o serie mai lungă şi în momentul acela Florent mă atenţionează că părăsim Parisul cu totul. După încă alţi zeci de km parcurşi am oprit undeva într-o benzinărie. Am ieşit doar eu cu Florent din maşină şi am intrat în benzinărie, să ne luăm cafea. Oau, eram ca un copil într-un magazin de jucării. Automatele de cafea erau undeva în dreapta. Parcurgând drumul de la uşă la automate benoclam ochii fascinat la tot ce vedeam în benzinărie. Ne-am luat cafea, 1.50 euro o cafea, nu era scumpă pentru ei şi am ieşit ca să pot fuma. Între timp Paul a ieşit şi el din maşină, ne-am aprins ţigările şi stăteam la poveşti când lângă maşina noastră opreşte altă maşină plina ochi de ţigani. Cel de lângă şofer coboară geamul şi ne-a întrebat în franceză cât e ceasul, ne-am făcut că nu înţelegem. Ţiganul insistent ne arată semnul pentru ceas la mână, i-am arătat la fel că nu avem în dotare aşa ceva. Nu ştiu daca şi-a dat seama că suntem conaţionali, eu deja eram convins de când a coborât geamul ca erau din România, dar a vorbit ceva cu şoferul şi un rânjet idiot i se aşternu pe faţă. L-am ignorat în continuare iar peste câteva secunde noi ne-am urcat în maşină şi am plecat mai departe. În sfârşit pe la ora 2 şi ceva noaptea am ajuns in Bourges, abia aşteptam să mă întâlnesc cu Anka. După îmbraţişările de rigoare ne-am pus iar la masă, apoi la somn, care pe unde a apucat, eram deja vreo 9 persoane în doua camere. Apartamentul lui Anka având bucătărie, living, iar sus în mansardă dormitorul şi baia. La ora şapte, doar după patru ore de somn eu eram treaz, nu mai era chip să dorm. După câteva mişcări neinspirate pe salteaua de camping am reuşit performanţa să-l trezesc pe Florent care nu a mai plecat acasă ci a dormit cu mine pe o saltea. Daca tot nu mai puteam să dorm m-am ridicat, m-am îmbrăcat şi i-am spus lui Florent că eu ies în oraş, singur bineînţeles. Cum necum fără să cunosc nimic în oraş am ajuns fără multe ocolişuri direct la catedrala Saint-Etienne, deşi era vizibilă fiind foarte mare, pentru mine nu a fost decât în momentul in care am ajuns în capătul străzii care ducea la ea. Am ajuns, am intrat şi am rămas blocat, tavanul era undeva la vreo 30 de metri deasupra mea. Mă aşteptam la ceva măreţ încă de afara, dar realitatea era peste aşteptările mele. M-am plimbat preţ de o jumate de oră fără să mă satur în a admira clădirea, gândul meu era la cei care au construit-o. Să porneşti o asemenea construcţie şi să o şi termini pentru mine era un curaj nebun din partea celor care au făcut-o. Oricât de avansaţi şi plini de noi suntem la ora actuală, adevărul este ca cei din trecut ne dau în fiecare zi lecţii. Şi, pe bună dreptate, mă întreb cine e superior: noi care ştim atâtea şi nu se prea vede? sau cei de atunci, care ne-au lăsat moştenire atâtea lucruri frumoase şi lecţii de viaţă pe care le ignoram. Am ieşit din catedrala, am trecut fugitiv şi prin părculeţul de lângă ea şi m-am îndreptat spre casa lui Anka. Ştiam că voi mai reveni şi în alte zile, aveam tot timpul într-o săptămână cât stăteam în Bourges….

Anunțuri

2 comentarii la “Între două lumi (III)

  1. Bordelezu spune:

    Ce ştim noi, Codeus? Cel puţin eu constat că, pe zi ce trece, cu fiecare lucru învăţat cat mai temeinic cu putinţă, buchisit, din varii domenii, nu ştiu mai nimic. Dar în jurul meu văd zilnic, oră de oră, o mulţime de atotştiitori, în vorbe, care se trag de şireturi – normal, nu?, e democraţie – cu toată lumea, fără urmă de respect pentru cineva.
    Ce să-ţi spun, când eram mic şi citeam istorie, sărind de la istoria veche la istoria Angliei, a Franţei, a Italiei, m-a luat dintr-o dată o ameţeală, de parcă aş fi fost lovit cu leuca în cap, pentru că mi-a venit în minte o întrebare:
    – Oare ce făceam noi, românii, pe la una mie o sută, o mie două sute, hai şi mai încolo, până la o mie patru sute şi ceva, în vreme ce englejii făceau două mari universităţi, aveau parlament şi încercau să găsească forma cea mai convenabilă pentru asigurarea echilibrului puterilor în stat, franţujii, dar nu numai ei, ci şi italienii construiau catedrale măreţe, tehnica şi cultura lor înfloreau?
    Făceam ceea ce facem şi acum, supravieţuiam.
    Codeus, nu-ţi spun toate acestea pentru că aş fi lipsit de respect faţă de poporul meu, cu respect mă cufund în trecutul lui, zi de zi observ însă că avem tendinţa de a reinventa roata, ne pierdem în lucruri mărunte în loc să facem lucruri mai mari din lucrurile mărunte. Franţuji, engleji, italieni, dar nu numai ei, sunt de respectat, respect trecutul tuturor, dar şi pe al nostru, aşa cum a fost el, respect şi prezentul, pe al lor şi pe al nostru. Respect pe orice om în urma căruia se vede ceva, nu doar promisiuni, respect atât meseriaşul cât şi omul de cultură pentru ceea ce iese din mâinile lor.
    Dar de necalificaţi care se dau meşteri la început, şi după două zile văd că n-au făcut – şi ce-au făcut e prost făcut – nici măcar cât aş fi făcut eu – unul care n-a pus mâna pe mistrie decât de câteva ori în toată viaţa – în două ore, sunt sătul.

    Să auzim de bine!

  2. codeus41 spune:

    Radu iti multumesc de vizita dar eu nu fac schimburi de linkuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s