Dorinta

dorea, nimic nou in asta, dorea de mult. dorinte de tot felul, in tot felul de momente. Cateodata dorinta durea, durea atat de tare incat isi pierdea suflul cateodata, alta data era doar asa ca o boare care abia reusea sa-si faca simtita prezenta, poate pentru ca nu-si dorea chiar atat de mult ca si alta data. de multe ori chiar se ferea sa-si doreasca si pentru faptul ca dezamagirea durea chiar mai tare decat dorinta insusi. cum poti sa traiesti si sa te fofilezi printre dorinte, sa te multumesti cu ceea ce esti, sa nu-ti doresti ceea ce nu poti fi niciodata. dar poti sa-i spui sufletului sa nu arda? poti sa crezi ca esti doar un fir de nisip, un nimic in marea de Nimic a lumii. te ridici pe culmi nebanuite doar pentru a cadea din nou in haul dezamagirii, ca sa o iei de la capat, din nou si din nou. pana cand le pierzi sirul si dorintelor si dezamagirilor. care-i scopul atator energii consumate, si de unde vine atata energie, cand motorul da rateuri cum naiba mai functioneaza incat din nou sa o iei la…deal, sa incerci sa ajungi pe culmea culmilor, sa te uiti la tine si sa spui da am ajuns si nu pe..Everest, am ajuns pe „Everestul” meu care poate nici macar nu e mai sus decat „campia”

Publicitate