Impas

stau si ma gandesc ca nu stiu ce sa scriu, si nu pentru ca as duce lipsa de idei,dar ideile sunt doar partiale ,multe fara continut si fara finalitate. as vrea sa-mi dau drumul, sa ma arunc cu capul inainte, sa incep sa scriu fara sa ma gandesc cum voi continua sau cum voi termina. este un stil care se pare ca totusi pe mine ma prinde,textele care mie si in parte si unora dintre voi vi s-au parut bune au fost tocmai cele care nu le-am „rumegat” deloc, m-am pus doar in fata calculatorului ca si acum si am inceput sa tastez fara sa ma gandesc prea mult cu ce incep si unde voi termina. nu pot sa o spun nici acum cu certitudine ce m-a determinat sa incep aceasta aventura a scrisului, probabil o dorinta interioara de a ma exprima intr-un alt mod si la un alt nivel decat am facut-o pana acum in viata. de ceea ce sunt sigur e ca nu am facut-o pentru a epata. poate unora li se va parea ca vorbesc prea mult de mine, ca sunt egocentrist, total fals.doar ca in scris se pare ca nu sunt bun decat la istorisirile despre viata mea si despre ce am trait. Sunt unic fratilor, uite am spus-o si pe asta, dupa unii dovada suprema de egocentrism. dar sunt unic nu pentru ca universul incepe sau se termina cu mine ci pentru simplul motiv ca prin viata mea si ceea ce am cumulat in acesti 42 de ani ,nu mai exista altul ca mine, nici macar ca gandire. putem avea multe in comun, la urma urmei chiar daca fizic ne deosebim destul de mult mental in multe chestii ne asemanam. Lumea mea nu s-a terminat niciodata la orizontul vizual, intotdeauna vroiam mai mult atat in prezent ci mai ales ca trecut. multe intrebari pe care ni le punem m-au incitat sa caut si poate sa nu gasesc nimic. nu am fost niciodata un autosuficient, mereu am cautat raspunsuri, am fost si poate inca mai sunt spre norocul meu un idealist, si poate astazi sunt mai trist ca de obicei pentru ceea ce am vazut la televizor. dar nu nu voi analiza nimic, am doar un gust amar in gura pentru decaderea umana la care asist.oare asta tindem sa ajungem. niste masini care au nevoie de hrana si atat, se misca pe pamant si atat. ingurgitam si gata suntem fericiti? ne-a zambit cutare si suntem fericiti? la atat se limiteaza fericirea noastra? in schimb mintea ni-e tot mai atrofiata, vulgul da navala ne acopera si astfel devenim ce? o masa amorfa care se crede buricul pamantului pentru ca acum multi, foarte multi ani Cineva s-a hotarat sa ne dea pe mana pamantul asta. proasta alegere a facut. privesc dincolo de dealuri spre o alta lume sau spre aceeasi si parca astept ceva sa se intample, vesnic nemultumit de propria neputinta, de propria prostie sau de a altora..divagatii, si nici macar pe o tema data

Anunțuri

4 comentarii la “Impas

  1. Lucia Verona spune:

    Da, Cody, eşti unic. Fiecare dintre noi este unic. Suntem vreo 6 miliarde de unicate pe planeta asta.

  2. matilda spune:

    D.na Verona are dreptate : eşti unic, iar acum eşti puţin trist, sau puţin melancolic… Dar e firesc să gîndeşti tot ceea ce ai scris aici. O seară bună, Cody !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s