Ratacirea

Era în toamna lui ’96 primul meu an în pensie de boală. Începuse sezonul de toamnă la cules de hribe de pădure (pitoance cum le zice la Şuncuius). Aurel şi-a scos o lună de concediu ca să putem să mergem la căutat de pitoance in zona Fântânele-Beliş, avea o Dacie pe atunci cumpărată din Slovacia, zis şi facut, nişte prieteni de ai noştri au venit şi ei cu noi ca să completăm maşina, trebuiau scoşi bani de benzină ,şi cu cât eram mai mulţi cu atât mai uşor. Eram 5 în total, eu fratele meu Aurel, Florin un coleg de serviciu a lui frate-meu, Goabi fratele lui Florin care era şi fin de casatorie a lui frate-meu şi un prieten bun vecin cu noi Dorel. Asta a fost echipa care mai bine de o lună de dimineata pană seara am bătut pădurile de pe lânga Barajul de la Fantanele-Beliş si nu numai ci si pe cele de la barajul Drăgan. a fost o lună extremă din toate punctele de vedere. Ne trezeam in fiecare dimineata la trei la ora patru era plecarea şi mai ajungeam seara pe la 9 acasa ca dimineată să o luam de la capăt. A fost obositor dar si distractiv, si asta vreau sa va povestesc in următoarele rânduri un episod mai mult comic decat tragic. Era un loc acolo pe un vârf de deal o îngemanare cum rar mi-a fost dat sa vad dintre mai multe vai adica din acelasi loc plecau spre toate orizonturile o gramada de vai cateva spre barajul Belis altele in directia opusa. ei si acolo pe portiunea aceea de deal impadurit era unul din locurile cele mai bune unde gaseam pitoance nu era un loc mic si era cu multe pante line si inselatoare. ei si intr-o buna zi din neatentie eu m-am ratacit de grup, degeaba strigam ca nu ma auzea nimeni si am inceput sa cobor la vale crezand ca merg pe directia buna adica in valea la capatul careia aveam noi masina. Binenteles ca atunci cand am ajuns jos in vale mi-am dat seama ca de fapt eu sunt intr-o alta vale decat cea pe care am venit, in gandul meu mi-am zis decat sa ma urc inapoi si sa ma ratacesc si mai rau mai bine cobor pe vale in jos pana vad unde am ajuns. Orice vale duce undeva, e legea naturii, daca va rataciti vreodata in natura cautati orice firicel de vale si mergeti pe firul vaii ca oriunde ar merge acea vale se varsa in alta si tot asa si undeva pe traseu o sa dati si de civilizatie. Bun, norocul meu a fost ca valea pe care am coborat era paralela cu cealalta vale asa ca nu dupa mult timp am dat in drumul de langa baraj si de acolo a fost simplu sa ajung la gura vaii celeilate unde era parcata masina. Mai dureros a fost pentru Goabi care in alta zi s-a ratacit tot asa si a fost o vale opusa ca dupa aia a venit vreo 15 km pe drum norocul lui ca l-au adus altii cu masina care erau pe cealalta vale. mai sunt multe aventuri legate de aceasta luna in care am cautat pitoance cu timpul am sa vi le povestesc pe toate.

P.S. Bordelezule atunci cand era apa mica in baraj la Belis vedeam si noi turla bisericii. acolo unde inainte de a face barajul a fost satul, din cate am inteles de la localnici acolo a ramas tot satul cu case cu tot in fundul vaii, dar turla fiind mai inalta in zilele cand nivelul apei e mic e singura care se vede

Anunțuri

8 comentarii la “Ratacirea

  1. Bordelezu spune:

    Da, Codeus, frumos, 🙂 inseamna ca stii si care sunt mitarcile bune, care-s otravitoare.
    Ca sa ajungi la baraj trebuie sa cobori. O data, doar atunci am vazut turla, ba si ceva din acoperisuri, era ca pe-acum, caldura mare, dar o seceta prelungita. Ate dati nu am vazut decat luciul apei. Eh, pe seceta aia, sus, aproape de varful bont si golas, acolo unde e Belisul, fantanile erau pline cu apa… Eu n-am reusit sa inteleg…
    Pitoancele tale mi-au adus aminte de vanatorile de piţoci, la tine sunt?

  2. codeus41 spune:

    prima data tradu ca eu nu am auzit termenul de pitoci..normal ca stiu ,doar ne lua tata la padure de cand eram de-o schioapa la sase sapte ani deja stiam cateva hribe care-s bune si care-s otravitoare sau buretii la fel. stii ce nu am gasit de foarte multi ani oriunde am fost,daca ma gandesac bine din copilarie „craiţi” la noi asa le zicea aia portocalii de erau inveliti in pielita aia alba si apareau ca un ou. apropo de Belis am fost si la monumentul lui Avram Iancu acolo in padure

  3. Bordelezu spune:

    In zona Crisului pana la granita, chiar si pe acolo, sunt multe lacuri si multi bizami. Acolo sunt numiti pitoci. Pentru o scurta de blana e nevoie cam de vreo 40 de piei… E o poveste intreaga, un vanator trebuie sa aiba nu numai o harta cu lacurile, ci si statistici exacte, istoric, unde, cand si cati pitoci a impuscat… Numai vanator sa nu fii atunci cand ai o nevasta grabita… belea mare, altadata iti voi spune povestea.

  4. codeus41 spune:

    e vorba de vidrele de apa? din alea am vazut si eu inclusiv in Cris la Suncuius

  5. Bordelezu spune:

    Nu e vidra! M-am uitat pe Google, nu am vazut o vidra vie, de ce sa te mint, nu-s vanator. 🙂
    E un soarece de apa, iar Cibi, prietenul meu, marele specialist in vanat pitoci, e maghiar, dar dac-ai stii ce talent are la povestit, el m-a pacalit si-am fost odata, demult, cu el, incepuse zapada sa se topeasca …
    Dar ti-am cautat o poza, si-am gasit:

    http://www.ecosystema.ru/08nature/mamm/121.htm

  6. Neliniştitu' spune:

    Ha-ha! Pitoance! Am mai învăţat ceva. Frumos, Cody, frumos. Să te mai duci, tătuţule!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s