În negura timpului…meu (III)

Venise timpul sa plecam. Ne pregateam de trei zile,prin tot felul de artificii ne pregatisem „proviiziile” intr-un loc de noi stiut pe malul Crisului. Mai greu ne-a fost cu lampile de carbid, sa le scoatem din vizorul mamei fara sa se prinda, si va spun ca nu era usor, mama ne cunostea toate tertipurile, sesiza imediat orice schimbare de atitudine din partea noastra. Asa ca trebuia sa fim cu bagare de seama ca sa nu ne tradam. Cel mai greu era sa ne procuram carbid, dar rezolvam si asta.

venea si ziua hotarata dinainte si plecam spre explorarea adancurilor pamantului. Am crescut intr-o zona puternic carstica, si mie si lui Aurel ne placea sa ne aventuram in maruntaiele pamantului, ceea ce pentru mama era un adevarat cosmar. De aceea pe toate caile nu vroiam sa afle ca ne pregatim de o alta escapada.

 Eram intr-un fel fericiti as putea spune pentru ca mama ne-a crescut intr-un spirit mai liber, nu ne tinea niciodata din scurt, pe masura ce cresteam ne lasa si mai multa libertate de miscare, binenteles ca mai intram in „conflict”, noi vroiam intotdeauna mai mult decat era mama dispusa sa ne acorde.

 Si sa revenim la subiect, ne strangeam catrafusele pe rand in ascunzatoare si in ziua stabilita plecam vezi D-ne la joaca asta pentru urechile mamei, ca noi in schimb ac compas direct la pesteri. era o lume a explorarilor galeriilor subterane, ne faceam impresia ca suntem primii oameni care intra acolo in lumea tacerii si a framantarilor pamantului din vremuri irememoriabile. bineinteles ca nu eram noi primii dar ce bine suna in mintea unor copii, recent s-a descoperit urme ale unei comunitati intr-o pestera de la Suncuius din…neolitic. deci zona asta era locuita inca din vremea cand Dacii nici nu existau ca popor. Binenteles ca atunci cand afla mama prin vreun „accident” unde am fost ne cam lua la „scarmanat”. era terorizata de gandul ca am fi putut cadea in vreun put din pesteri sau sa ne accidentam prin pesterile alea si sa nu dea nimeni de noi la timp.Asa ca de aceea ca sa evitam „traumele” atat ale mamei cat mai ales ale noastre in cazul in care afla de escapada preferam sa facem tot posibilul sa nu afle ca am plecat in aventuri din astea….

Anunțuri

4 comentarii la “În negura timpului…meu (III)

  1. Lulutza spune:

    Mai, mai, ce diavolas erai! 🙂 N-am mai fost intr-o pestera cam demultisor si atunci a fost Ledenitsa, din Bulgaria, cu ghid si tot tacimul.

  2. codeus41 spune:

    Eram Luluţa bine ai zis, acum mi-au ramas doar amintirile

  3. Neliniştitu' spune:

    Frumos, Cody! Felicitări pentru depănat. 🙂

  4. codeus41 spune:

    Ma pricep la depanat, ma punea mama cand eram mic sa depan, cum ce?!! Lână ca doar nu povesti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s